Revoluția este un răspuns la încercarea puterii de a lipsi oamenii de dreptul de a lua decizii. Atunci când libertatea de exprimare dispare, când membrii unei comunități nu își mai pot modela propriul destin, când adevărul este suprimat și opresiunea devine justiție, mai devreme sau mai târziu nu rămâne altă opțiune decât revoluția. Cuvintele reprimate, gândurile interzise și rezistența redusă la tăcere sfârșesc prin a exploda.

Însă ideea revoluției a fost întotdeauna duală: pe de o parte, poartă în sine posibilitatea libertății și a reînnoirii, iar pe de altă parte, ascunde amenințarea haosului și a violenței. De-a lungul istoriei, ne-am confruntat mereu cu această dualitate: revoluția poate fi eliberatoare și distructivă, eroică și tragică, plină de speranță și înfricoșătoare. Orice revoltă conține atât promisiunea viitorului, cât și umbra trecutului.

Wyspiański prezintă cu o sinceritate nemiloasă omul prins în strânsoarea acestor forțe teribile – lupta dintre forțele divine și slăbiciunile umane, dintre slăbiciunile divine și forțele umane. Este revoluția cu adevărat garanția libertății sau doar un alt instrument al luptei pentru putere? Există o revoltă pură care să nu-și piardă fundamentele morale în spirala violenței?

În această luptă, singura salvare poate veni doar din dorința nestinsă de libertate – acel foc interior care nu lasă omul să renunțe la sine, la comunitatea sa și la lumea în care trăiește. Doar dorința nestinsă de libertate poate aduce mântuire.